zăpada s-a așternut pe buze
ultimul vis va fi etern

oricând fața se transformă
în fluviul organismelor confuze

cu groază mâzgălită după ochi
mulți se văd ca niște străini

formula nu emană lege sfântă
iar viața iadului naște preoți

ca purecii la număr și temple
mai nimic în destrămarea mare

o mare surdă, de semne spintecată
unde cunoscutul re-dispare

nimic special așteaptă-n lume
doar libertatea unei glume

căutări neîncetate după perechi
uitări iluminate, dincolo de știință

să râdem cu lacrimi până ninge
lumină-n gura urgiei de prăsilă

frumos e sufletul ce poate plânge
făr’ de-a pierde strop de ființă

.
© j.w.waldeck 2014