Căutare

neXul infinitului

Just another WordPress.com site

RemiX de cyborg cibernetic

suflet prespălat

mentalitate albă de vană

regeneratoare:

secretul tău stimulant

de lighioană

 

insinuie-mă inert!

extracție modul-membrană

șterge mă … NETED …

cu spumă de mare albastră

suflu din fibră de sticlă

 

fiecare sentiment: Albă ca Zăpada

zâmbet corectat și strâns de piele

carne emoțio-sintetică

de etică ștearsă cu coada

 

elixirul meu de gel instant

plin de canule, de promisiune

corpul meu de cyborg Omo-Gen

ajuns copt printru-n SHUNT

postmodern

 

viață ca o fantezie netrăită

model implementat de roluri

minunat înfrumusețată-n copită

ca expresia segmentului tău

retaliat în stoluri

 

construit atât de fraged

cu steluțe de mare pe buric

nu le mișca! adaptate la infinit

acest organism anemic de larvă

animă plăcerea ta de latex vopsit

 

țânțarii zac morți

cu aripi de argint

bând lumina rece, neuronală

polyamoros, ca un Hristos!

 

un nanosărut fără socoteală

adict hibrid, intravenos

un nou născut cu suflet de nex

cu COLA::GENE indexate

nefiresc sub interfață

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

Neînsuflețire

și-n umbrele muritoare trec
mai departe!
decât invectivele eșecului repetitiv  
al ispășirii umane
unde credința  
sugerează cosmosul imoral  
în fermentarea lui extatică
 
alte universe fără cicluri lineare
i-ar înnebuni cu cinismul redundant
prin care toate posibilitățile
sunt noncauzate de roluri fixe
și de statica unei reluări stupide
 
o crestera permanenta tremură
-prin defecte incluse
perfecțiunea schimbării le seduce
fără forme definitive  
lipsite de evoluări
sfâșiate-n incest: prescris etern
 
iar respi r a ț i a  incandescentă
se consumă  
într-o pierdere infernală
creînd sfere-n nimicul infinit
prin care orice posibilitate devine
viață nemăsurată  
ca un vis înăscut, dorit!
 
dacă totul e prescris – nu purtați vină  
pentru cea ce faceți  
și nimic din ce gândiți  
are altă cale
decât a derula  
un mecanism neînsuflețit
unde acțiunile sunt repetări  
decise prin sfârșit…
 
subjugați prin credință, cu toții
– destin ideologic –
menținut de frica morții
dorindu-și stabilitate într-un cosmos  
respirat și expirat  
într-o lume-n deplină fermentare  

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

Monologuri izolate

 nimicurile
 neajunse
 fandosirile
 ascunse
 șuvițele
 nebune
 
 nu vă fac interesanți
 decât sub măști din vată
 iar când ridic pa h a r u l
 zâmbete sângerii
 își deznoadă fularul
 
 azi m-am îndrăgostit
 în arama unei limbi ruginite
 într-un moment fără schimbare
 etern de ochi triști și morți
 ca niște sfinte porți
 
 păsări incolore
 înflorite cu ceața-n vânt
 pistruiată de ploi reci
 cu nori gri fulgerând
 
 apoi te-ai ridicat și ai plecat
 zâmbind pentru că m-am uitat
 crezându-mi inima furată-n delire
 printr-o singură privire
 
 aripi violete
 mișcate fără plăcere
 nimicurile
 neajunse
 schimburile
 și programul

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

De valuri purtată

aparent fragilă
peste mări îndepărtate
peste suflete oftând sub pânze
îți dezgolești catedrala cărnii
zâmbind prin flori de sânge
 
în fiori dezbrăcate-n ploaie
în jocuri orfane
unde lumile întoarse pe dos
par pășuni înnegrite-n fum
par pasiuni învelite-n scrum
 
iar când te vei trezi
la viață lăsând momentele
picate și nu pictate-n
ape zbârlite de vânturi
unde mișcările sfârșite
 
par aparent trăite
în oglinzi goale
unde păsări osoase
ciugulesc metafore sfinte
din plăceri nesimțite
 
iar când te vei simți
plină de flori și nu de fiori
pictate-n ochi de ciori
la malul venelor albastre
părul viselor va pluti…
 
…peste suflete înfiorate
iar catedrala cărnii
te va împlinii
prin simple atingeri infinite
ca valurile mării

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

Îndeplinire

toate turmele trăiesc pentru siguranță
dar ce înseamnă să ai certitudine
cu adevărat – nu le vine-n cap

 

© j.w.waldeck 2010

Departe du-mă, zână surdă

mă abțin soră inodoră, să nu te văd

cu toaca-ți rece de jungher

cu lama lucioasă, cu limbă de mister

de seară, cu doaga nutrită

otrăvindu-și inimoara iubită

 

iepurită-ni ierni de propria ură

măcar nu-mi cânți de dragoste

nu-mi frângi sărutul printre sâni

dându-mi șoapte sub dantură

mai curată decât stărițele devote

 

atrage lumina vise deschise

precum întunericul fără chip

întruchipează dorința dupa infinit

și fiecare aripă din centrul opus

mă ridică pe blestemul tău mut

 

comoara furnicilor aprinzători

pe teren inconventient, stelar

vibrant – un bas de aștri în fiori

o pasăre palpită-n lumina sură:

sadistică soră radiind în armură

 

deschid ochii mânjiți de brumă

străin de tot ce-i spirit comun

în jurul coloanei de aur radiant:

o stare nemișcată, de sculptură

al ei contrast cu piele de neant

 

© j.w.waldeck 2017
Please do not USE anything of my work!

Rădăcina sacră

apasă, din ce-n ce mai străin

dinadins sau însetat divin

cuprins de-un simț nesfârșit

 

vai, cât am suferit…

 

coale, coate, cioabe toate

al națiunilor nămol

fără patrie, deșirate

nomadul unui morman incolor!

al dracului istorie

ce-n dictatură ne-a suflat

ura încărcată-n memorie!

 

te-am iubit, te-am dezvelit

acolo unde nici un chip

ți-a rămas sub subsoare

fâlfâind niște aripi

sărutând lumina lunii

și-n pustiuri răcorind

 

raze ce-n extaze ard tumoare

 

m-i s-au spart cuvintele

Românești, pline de povești

și dor, ce ascuțite sunt

și mor, de le văd la pământ

și-n corp mă-n-torc

într-o copilărie stranie

cu defilări, programe vesele

petrecute cu fetele la revelion

pe săptămână, de trei ori

în parc, la cinema…

 

sub orice mână mângâind o stea

că ne-am ținut liberi de toate

alungă capitalismul orfan

născând familii destrămate

analfabeți uitați pentru bani

fără parcuri de copii:

seara, cu desene animate

 

în locuri fără importanță

în jocuri fără rezonanță

trec și nimic nu-mi pasă

cu gândul doar … acasă!

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

De vii

 printre fagi aprinși
 inimi învăluite-n incendii
 
 memorii ucise
 sub jocuri de copii
 mai târziu cu copiile  
 înmânate mânați
 spre aș-i tăia reciproc  
 creanga crescută  
 la mijloc
 
 micile buze-n vânt  
 nu-s mai sărutate  
 însurate cu niște coridoare
 și nici lumina cerului încercuit
 nu le atrage privirea
 ațintită pe calculatoare
 
 infirmi – nu informați
 cu pești argintii
 pe ecrane vibrânde
 în acvariul mintal
 unor memorii ucise
 
 normal – nu animalic
 ar fi o lume fără cuști
 și etichete
 
 iar dumbrăvile-s   
 mor=minte acum
 dospind eprubete

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

Fereastra prizonierului

jaluzii mereu retrase

unde zăhărelul sorbitorilor de cafea

șade așternut cu scrumiere de duzină

 

ocolesc ochii înnegriți

unor răni nevindecate

căutându-și plasturul potrivit

 

am nevoie de lumină proprie

pentru că soarele radiant doboară

izolând umbre-n unghiuri stridente

 

cei fără durerea normalității

dau muzica la maxim, tot pe drumuri

îngrădite cu semne de regulație

 

soarele ucide aripile albe-n cer

cu viclenie, iar păsările par pete negre

împrăștiate-n zările vuietului urban

 

nu ne auzim de zgomot zgâriat

și nu ne vedem fără filtru

de atâta viață învățată

 

dar eu văd morții fără fapte

adormindu-și noapte de noapte

visele zilelor fără re…creație

 
© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑