covrigul lunii își preschimbă pielea
ochiului zeiesc
prin ardoarea ocrotită
zâmbet de fecioară de primăvară
liliac înveșmântat în zăpada nopții
orb în lumina celor pricopsiți
dus lăuntric de sine
saltimbanc pe unde invizibile
făr de sunet în liniștea mortuară
a dormitorilor
în zborul lui de catifea
zborul iubitorilor
zborul orbilor
departe de alaiul dezvelit și sorbit
prin fotografia ochiului
dezvelit
închinat invers contra timpului
singur în univers
vântură-n bătaia inimii
moale ca pata iubirii
dând vieții chip prin zbor
aruncându-și visele-n deșert
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE
anything of my work!
neXul infinitului 