După ferestre albicioase

îngerii mici aruncau cuțite
dar noroc nexului sufletesc
nu simțeam nimic neplăcut
 
în jurul meu: albul iernii
înlocuia albușul abatorului  
chirurgic – plin de vaiete!
 
vocile se transformau placative
într-o lume lipsită de suflete
nesăvârșită – prin instrumente reci
 
unde sufletul spălat și intubat
își vede sângele transformat
într-un rahat cibernetic
 
ascuns în acest corp radiant
fără viitor și fără întrebări
iluzile dispar de pe ecran…
 
ei cred în început iar eu
știu sfârșitul lucrurilor  –
restul zvâcnește animalic

 

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

Titirez

vezi musca violată de un parfum
încordându-i simţul
şi bizzzzar!
mai bine moare-n carne
decât nevătămată
de plăceri în cerul clar

biotop biologic
încrezut în libertăţi şi siguranţă
definite premergător
de un creier simbiotic
se oboseşte-n ultima variantă

singura dragoste
şi fiecare dată
acelaşi reflex uman
de împlinire
aceaşi răsplată…

momentul zero
infinituri fractale
secunde-n era ficţională
lumina ce răsare
zbor cădere zbor!

© j.w.waldeck 2009

Please do not USE
anything of my work!