negură

neg ura
. 
unei divinităţi
unde minciuna
se iubeşte singură
. 
fabrici celulare
despică podoabele
proprilor rădăcini
. 
blegie conectatata
de fese încurajate
. 
sub paltonul lumii
înfigeţi arborele negru
de exterminare umană
. 
stafii zbârcite
înmulţindu-se-n deşerturi
de cărnuri
şi rechizite
. 
realitatea gazată
prin conserve chimice –
reduce din viaţă
inconştienţii de piaţă
.
însingurare sfântă
a z=eului promiţător
. 
prin spaimă în/sfârşit
laCRIME sparte-n
noi oferte de osândă…
.
cum Dumnezeu singur
nu poate fi Dumnezeu
. 
omul izolat
decade-n substrat
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE
anything of my work

viitorul morţii

eşti vie în suflul tău clătit
dar respirarea grea
apasă nucleul
de stea într-un univers (d)răcit…
  .
tot ce există se destramă
sortit a se reîntoarce
în marea neagră
cu un singur glas
lipsit de (re)nume
.
un val năpustit pe celălalt
în violentă declanşare
.
ce îngrijeşti
creşte-n continuare
în vid placeboul fals
nu prinde respirare
.
creindu-şi prin nefiinţă
propriul iad
cu sine însuşi închis
în ura veşnicului abis
.
adunarea furată
se destramă
o viaţă dizolvată
întru-n gol cu ramă
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE
anything of my work!

răsărit alb

pe sarmisoare
se clătinau
vrăbiuţele-n ninsoare
şi ciripeau:
  .
fiecare se-nalţă
fiecare se coboară
şi-ntr-un colţ întunecat
tace singur îngheţat
  .
doar în ochii mici şi negri
soarele deschide
fereastra unde îngerii
aduc zburătorului lumină
  .
pe un curcubeu ferice
cu aripi albe de nea
se-ntoarce-n marea de vise
gând egal cu sursa
  .
valurile se rostogolesc
marea se-ntinde
lucruri libere plutesc
prinse-n similari crescânde
  .
totul curăţă-n apogeu
scufundat în veşnicie
scop ieşit din Eu-l său
risipit cu dărnicie…
  .
şi-n mulţumirea toată
(ne)totul devine roată
fericire ne-ntrerupta
nesimţită-n altă urmă

© j.w.waldeck 2009

Please do not USE
anything of my work!