negura străbunilor
furtuna ecourilor
timpuriu… un sicriu sângeriu
sub casa bunicii omorâte
zace
de tâlhari rasiști bătută
prin camera stătută
cu mobilă veche umflată
cineva gemea
amintiri grele de nea
oglinde Austriece
arătau cum obloanele fluturau
iar perdelele dezveleau
contura
unei femei bătrâne
nimeni n-a dormit
în aste cusute line
covoarele grele
parcă mugeau
în piele
tabloul cu înger călăuzitor
– parcă s-ar prăpădi pereții –
îngenunchiază
vise pe piept
furate de suflul vietății
ardea într-o lumină
necruțătoare
și-n afară de noi
blestemul va asmuți-ntoate
flăcări șușotind război
trage vântul din pod
șuieră-n fântâni blestemate
de roate însângerate
încărcate
cu mațe nesăturate
nefiind rădăcina noastră
vorbind o limbă josnică
nori străbune s-adună
din bogăția unei lumi
acoperită cu ploșnițe
obstacolă-n nedrept
o casă măreață și lungă de chin
cu peri vișini și struguri
neatinse decât de duhuri
încolțită de spini
© j.w.waldeck 2008
nimeni nu doreste sa aminteasca alungarea etnica a Germanilor din Romania,
de sechestrarile si amenintarea permanenta timp de 45 de ani cu motiv de ura de rasa
si de furt de proprietate. Astazi fosta garda si copii lor vand pamant strain si se lefaiesc
in case ocupate in era dictaturii.
Dar pentru o natie alungata vor inunda zece natii mai
straine si primitive spatiul „eliberat” si va veti trezi,
nu numai cu istoria falsificata, ci cu copii obligati sa-si paraseasca tara in mijlocul multor altora,
care nu vor tine cont nici de traditii, nici de istoria unei Transilvanii dominate de o influenta
inventata, privind orasele si arhitectura preluata de ocupatori.
Asta am mai scris-o in 1992…
Daca mai vin cativa sa ma ameninte, nu se schimba nimic din ce-i cunoscut
oriunde pe lume, numai din actele faptasilor se sterg urmele.
Mie nu mi-e frica de o haita de lasi care n-au priceput ca sunt rebut uman
intr-o lume in care natia nu mai conteaza ci numai forta proprie de creativitate
si o inima pentru diversitatea lumii libere!
neXul infinitului 