minciuna singurului adevăr

un adevăr
o sin:gură credință
o lume
un rai
un iad
un Dumnez:Eu
o realitate
o veșnicie
un uni:vers
o singură dragoste
un strop…
într-o mare
nesfârșită!

câte granițe și închisori mintale
acceptate într-o abundență
redundant-existențială!
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE anything
of my work!

visătorul

covrigul lunii își preschimbă pielea
ochiului zeiesc
prin ardoarea ocrotită

zâmbet de fecioară de primăvară
liliac înveșmântat în zăpada nopții
orb în lumina celor pricopsiți

dus lăuntric de sine
saltimbanc pe unde invizibile
făr de sunet în liniștea mortuară
a dormitorilor

în zborul lui de catifea
zborul iubitorilor
zborul orbilor

departe de alaiul dezvelit și sorbit
prin fotografia ochiului
dezvelit

închinat invers contra timpului
singur în univers
vântură-n bătaia inimii

moale ca pata iubirii
dând vieții chip prin zbor
aruncându-și visele-n deșert
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE
anything of my work!

cu suflet cu tot

uneori … altă viață licărește

în aste vizuini

străinul din oglindă zâmbește

nemuritor și netrăit

.

tânăra-n scoica dalbă

ferită de valurile amăgirii

perlă-n miezul firii

cauitată de mulți inculți

.

nu-ți pierde niciodată

inima cu suflet cu tot

iubirea neatinsă vreodată

va salva de-un gol despot

.

ca prieten am voie

din crudă depărtare

mai bine din mine deplasat

decât lumina-n zare

.

dar lasă-mi aproape visul

să-ți ador corpul strălucitor

înger – alinându-mi chipul

de trist trecător

.

ești o lume fără seamăn

și fericirea nu-i de pe pământ

mă-ncănti cu fiecare freamăt

până te cânt și nu mai plâng

 .

© j.w.waldeck 2008
.
Please do not USE
anything of my work!

în sfârșit nesfârșit

viața sub pretextul e v o l uției

din simțământ

o credință penetrantă

se dibuie la capătul discuției

nicicând prelinsă

ca legată f_r a z ă

când drumul bătut de multe pi_c i o a r e

își uită generațiile și strămoșii

dar le cântă dogma națională

.

nici un nume mai doare

dup-o mare prelinsa de emoții…

.

vicii împletite-n materia primă

scot la iveală ființa adevărată

dezlegată de limita colectivă

și stelele mor

și devin lumină

degenerează mintea-n chin

.

în golul străfund

de avarie meschină:

o gaură neagră

dezmințită-n deplin

unde gândul bun e visul creator

și ființa respirare adâncă

voința unui act formator

spirit veșnic

și undă chemândă

.

în sfârșit o ceață albă

structură și frecvență

din coconul cărnos se-nalță

prin ființa-i imanentă

.

© j.w.waldeck 24.01.2009

Please do not USE
anything of my work!

dorința primei întruchipări

singularități albe

vârtej contrar atracției

ce consumă orice informație

extrase din corpuri

dizolvate
.
.
lumea divină a Nepăsătorului

s-o detești:

viață hrănită din nevinovată viață

oglinda râului

prin care nu privești
.
.
toate exclamatile durerii

realizate însuși

uși nespuse

doar schimbate celular
.
.
din stropi de sânge nebunia curge

vis lăuntric ce-njunghie

de-l iubești mai mult

decât imaginar
.
.
rămâi acel nemuritor fără soartă

și cauți în  suflete veșnic tinere

ce-ți place

restul compostezi în iadul ascuns

în palate prea frumoase
.
.
spaima unui relict creaționist

în față propriei evoluari

depășind granița materiei oarbe

de animal autist
.
.
viața nevinovată nu trăiește

căutând viitorul speciei

manifestarea viziunii create

unind spațiu gând și timp

într-un orizont infinit
.
.
© j.w.waldeck 2008

Drumul spre o manifestare adevărată a interiorului.
Dar el va scoate la iveală adevărata față
a cititorului… dincolo de ultima atracție!