într-o lume imperfectă

 pentru cei care se cred în perfecțiune
 și n-au priceput taina vieții
 fără diferență, lipsiți de abundență!
 
 nu puteți acoperi cu cărți vechi
 lumina care nu are nevoie
 să se afirme ca religile
 voastre organizate
 și impersonale.
 
 Nu aveți nici o legătură
 cu cea ce doriți
 pentru că nu simțiți
 cu suflet etern.
 
 Măști și coji
 dependente de iluzii
 prescrise!
 
 într-o lume imperfectă
 nu poți găsi fericire
 dar într-o lume perfectă
 credincioșilor!
 fericirea
 nu mai contează!

.

© j.w.waldeck 2010
Please do not USE anything of my work!

surplus

ți-ai tras o cută peste mutră
să pocnești și tu niște păduri
cu-n ochi de soare-n umbră
dar nu reflectezi pe masură

prin mâinile rănite ale copacilor
statui stranii împânzite
de-o distanță nemuritoare
sub oglinda apelor
sub colinda șoaptelor

le trântești de fel
trântor fără idei
dar nu le iubești – nu le traiești
inventând niște scântei
cu imaginația ta de normă

apăi deh!
ți-ai tras un ciorap cam mare peste buric
când îți clădești aparent umil „imigiul”:
dragoste de alimentară
unde-ți aduni lipsa mare
intr-un P I E P Tănat mult prea mic

folosindu-te de niște fete
să simți nițică durere:
o coaja inventată să-nșele
.
.
© j.w.waldeck 2009
–
Please do not USE
anything of my work!

dar fetele astea-s supărate

parcă ieri ar fi fost
am plăcerea
să rămân prost
fericirea inimii lovite
frumu=setea unei gagice
  .
  .
î-mi lipsea
să trag o mâță
una pofticioasă
și pestriță
care umblă
cu  țoale scurte
gol goluță
pe sub fustă
  .
  .
cu părul foc
ce-n năduf plânge
ochii albaștri parc-ar ninge
cu sânul umflat ca o minge
și fundul frecat
de-un zâmbet
  .
  .
frate!
dar fetele astea-s supărate
pe cât de dulci
pe cât de complicate
ele nu cred
în cuvinte frumoase
ci caută bătaie
la cap și pe roate
  .
  .
fiți-ar pielea pistruiată
de te-ai dezgheța o dată
și-ai simte ce se scoală
la pufuleții
plini de fală!
  .
  .
de te freacă zi și noapte
de plângi
și visezi stele
dar cuvintele mele
rămân orfane șoapte
  .
  .
văd ce-ți trebuie
și tu crezi
în cruzime ca dovadă
te doare să fii vedenie
și oftezi
că iapa dusă-n eroare
  .
  .
frate!
dar fețele astea-s supărate
nu vor liniște-n pate
glume bune sau vise alintate
nici inel și nici cămașe
  .
  .
de te schimbă
fără cusură
și te-ndură pline de ură
fete blânde pe la față
curve divine răsfățate
.
.
© j.w.waldeck 2008

iubita așteaptă

spini negri zvârcolesc sârma
în jurul țărmului de nori
șterși mintal

o barcă neagră
șuieră sub vânturi

o ființă firavă
își descoperă primăvara
cu surâs de sânge

nu este fata din vis
nici îngerașul de ceară
cu pieptul aprins
dorind să moară

te-a jefuit un vampir psihic
de dragoste lăuntrică

oceanul viselor s-a liniștit
ca o bandă de film ruptă

vei răstigni
ca celelalte clipuri
în droaia de nimicuri

pentr-un falsificator de teme
te-ai aruncat într-o vedere…

roză sângerândă de durere
cu spini ascuțiți de plăcere

rana sufletului pierdut
într-un lac vicios
de înger căzut

oglinda rea din adânc
și privitorul așteptând

singura proiecție de iubit
într-un cerc des-mințit!

© j.w.waldeck 2009

Please do not USE
anything of my work

Anomalii cinci – apostazie

singurătatea  subiectivă
unui torpedo egomaniacal…

unde îngerii înapoiaţi
sunt dinozaurii înaripaţi
unei icoane virgine
dar neatinse

imagine mută de pocăinţa

ignoranţa ascunde
reproşul neglijenţei

plagiatul unei matriţe sufleteşti

cumulator orb fără nucleu energetic
nicicând capabil de supernovă

nu există conţinut
pentru căderea liberă
(sens străin fără cunoştinţă…)

ce nu-şi creează minte-n sine
rămâne un placebo de prisos

limped nimic mai ambiguu
unde sălăşuieşte alegerea liberă

pierzi ce nu porţi însuţi!

© j.w.waldeck 2011

Please do not USE
anything of my work