precum floarea-și culcă căpșorul seara
mă las înfipt de-o rază de soare
0 minune: infinitul tot așteaptă
tot un zero ca o poartă
simplă-i viața când iubești
și-n inimă domnița-ți crești
de mori de drag – să mori de mâna ei!
albă ca zăpada
cu-n surâs de ghiocei
simplă-i fericirea fără explicații
să vezi ce-i mic și ce-i mare
în aceleași situații
uitând lumea din-prejur
vrăjit de-al tău dulce murmur
știu că nu mai doare atât de crud
decând iubesc fiecare floare
.
© j.w.waldeck 2014
.
Please do not USE
anything of my work!
neXul infinitului 