Căutare

neXul infinitului

poezii dintr-un univers interzis

Etichetă

Dor

Transilvan până-n pământ

de șoptesc – simt românesc
chiar alungat din pământ părintesc
de șoptesc – mă ridică graiul dulce
de păduri spălat și munte

aici mi-e țărâna până-n capul timpului
jur pe drumul lupului
mai bine mort – dar acasă murit
decât în străinătate jupuit

de șoptesc –  gând românesc
și cântecul codrilor m-atinge
cu aripi pline de-nțeles
la loc inima-mi împinge

și-nțeleg din primul strigăt de cocoș
graiul firav al pomilori copți
păsările mă știu pe nume
și pământul miroase a pâine

de șoptesc – devin românesc
și uit până și că-mbătrânesc
– mai dă cu vioara Ionele
și cu vinul la măsele!

de șoptesc – cânt românesc
dupâ fete mă opresc
fluier pân’ se sperie vântu’
și de drag sporesc cu cântu’
.
.

j.w.waldeck 2008
.
Please do not USE
anything of my work!

crăiasa celor iubitori

luna oglindă-n
razele soarelui
singur de ea văzută-n
adânc străfund

nu se vor atinge nicicând
iar lumea nu vede
cele raze
plângând

care străbat orice distanță
prin curată speranță
care ating cu durerea lor caldă
acea piele dulce-dalbă

iubita celor neiubiti de fel
în nopți grele
simțind acel chem
de dragoste-n vene

cu ochii ridicați
spre ființa îndepărtată
nicicând
mai apropiată

© j.w.waldeck 2008
Please do not USE
anything of my work!

dragoste visată

nufăr rămas alb
pe apa neagră și statornică
a uitării mortuare
liniștită ca într-un pat de spital
mreaja unui vis închis
și bine înfășurat
.
și-l menține zorit de coroana iluminată
într-o disperare deșartă…
.

n-am să-ți dau sărutul de gheață
rămân un nufăr pe viață
atins de raza binefăcătoare
prin lacrimi urâtul să-mi omoare
departe fără nici o noapte
coborâtă-n miezul dulce de lapte
.
ling de pe buzele femeilor
clipe netrăite prin fapte…
.
să uit acest înger prin șoapte
din împărăția magică
a zmeilor
.
.
© j.w.waldeck 2008
.
Please do not USE
anything of my work!

focul divin

vina mea sunt venele tale
de sânge trandafiriu
marmorate sub gâtul tău moale
.
te doresc goală
lăsând lumea pe veci
neispăvită și mortală
.
flăcările curg prin mine
și fiecare strop de dragoste
zâmbește prin întreaga fire
.
îți iubesc ochii pierduți
ca niște stele rătăcite-n van
sfârșite într-un vis plăcut
.
dizolvat în roua-ți de lună
plângându-și razele înfiorate
peste vise e v a porate
.
dintr-un miez copt de gură
să-mi dezvălui chipul tău
să te preling într-o lagună
.
din care marea spumegă mereu
și valurile împreunate liniștesc
chemarea adâncă de Proteu
.
.
© j.w.waldeck 2008
.
Please do not USE
anything of my work!

din rană-n rană

aceasta este rugăciunea nemaiauzită:

 .

luna neagră a nornelor

cărei umbre pe ochi iubitori

se-ating crucificați ca porumbeii păcii

care au închis un legământ pe vecie

cu foc nefericit

ce n-are voie niciodată să fie stins

în adorarea lui de-a fi stârpit

 .

fildeș mototolit

pe mătasea albă jurăminte golite-n sângerare

zâmbet strivit al trandafirilor tăiați

mișcare înghețată

într-o mare de gheață respirată

 .

baldachinul mării înspumate

unei prințese a vântului

 .

baletul florilor de gheață

prenins de cuvinte-ndepărtate

 .

cum aș putea – acest ultim strop

de suflet-lumină tremurând

să ți-l beau

și să sper în îndurare?

 .

dăruiește-mi zambetu-ți colorat de liliac

jar de vis îndeplinit

răcorit indurabil de-un evantai opiat!

 .

toate visele se sting pe pereți înfloriți

din jedera de venus destine cuprinse

căror cupe se deschid unui soare

peste abis

care le știe frumu s e t e a trecătoare

 .

linii de forțe magice și-ntunecate

alcătuiesc un mosaic de dimensiune demonică

cruci gratii religie existențială

 .

nesfârșit – fără scăpare

ne dorim la genunchi sub țesătura fină

cărei margine de stofă umbrită

ratează-n atingere obraji aprinși

cu un rece NU suav

 .

aceasta decurge subtil

este linia cu centrul sacral

giulgiul învăluit

al păinii euharistice consacrate păcatului

în poala sângerândă unui înger căzut

purtându-și încă aureola sfântă

 .

astfel inspiră trandafirul de gral

ce deschide toate florile încă-n noapte

 .

când tot o fii alinând expresia ta divină

de-a dori neajunsul aspirat

 .

inima paradisului Eden înecată

în propriile lacrimi răcite

 .

sala de dans azurie – unui suflet de lebeda

care-și răsuflă ultima sa cină obștească

pe jertfa euharistei roșii

a buzelor tale tăcute

 .

nici o retragere

este posibilă frumuseții descoperite

care pe platouri goale de ziduri dure

își sacrifică puritatea

dezonorarii oarbe

 .

din rană-n rană

din gură-n gură

din floare-n floare

fugărită prin toți spinii

veștejită… pentru scurtețea iubirii

 .

© j.w.waldeck 2008

Please do not USE

anything of my work!

 

clipe neatârnate

prefăcută-n maica domniță
odihnandu-și frumu s e t e a
pestriță
  ..
cel iubit o cunoaște prea amănunțit
  .
iar cel fugărit se-neacă-n sânge
  .
  .
scoica mării
cu vuietul adânc
de spumă albă
avântă albatroșii
spre bolta ‘naltă
visând de țărmuri
dispărute-n vânt
  .
  .
s-au rasto g o l i t
ne-nduplecate valuri
peste iDealuri…
  .
  .
subțiată la mijloc
scoica-și ține perla-n bot
  .
clipe
neatârnate de pământ
cantec de leagăn de vânt
.
în somnul lor pentru iubita fată
smulsă poate de-un amărât măgar
cu-n suflet din pahar
sau culeasă de vre-un spirit daruitor
copleșind-o cu-n surâs din nori
  .
  .
sub clipociri adance
invizibilă când plânge
se-ngropa de vie-n umbră
suferind de-o viață lungă

.

© j.w.waldeck 2009
.
please do not USE
anything of my work

 

doina luminițelor

lumânările s-au stins
puiu mamei
de ce plângi?
.
se stinge
decât ce-a fost fără rost
ține-ți dragostea
sub adăpost măi!
 .
fără gură nici strigăt
doar din suflet cere
fără lume
nici cuget
luminița mea
arsă-n dor!
 .
luma n ă r i l e
s-au stins
mările toate s-au prelins
și din prima clipă
n-a rămas decât un fulger
băi!
 .
foaie verde
leac de tei
nu se pierde
ce-a trecut
și din toată radacina
n-au rămas decât idei…
 .
– și din toată inima
niște lacrimi uscăței
 .
albișori ca niște miei
amorțite reci scântei
 .
să te pierzi
în marea mare
sub o stea
veșnică de soare
 .
să te simți
cu suflet de raze
când un frig
făr de sfârșit
te cuprinde-n disperare
 .
lumânările s-au stins
mărțișor de negru amor

s-au lăsat doar albe fire

luminițe de prelins
doar din ochii plin de somn
unul numai nu le-a prins

să le țină în privire
.
.
© j.w.waldeck 23.03.2009
.
Please do not USE
anything of my work

:icondonotuseplz::iconmyartplz:

doina sufletelor neiubite

cântă privighetoarea
cântă cu ninsoarea

strălucește inimioara
duioasă ca vioara

al cărei corp vibrează
incandescență timpurie

în eclipse mintale
nesfârșită bucurie

unde momentul explodează
universe-n extaze
.
cântă inimioara
în fața florilor de gheață

decade într-o zi moartă
nimeni știindu-i urma visată

ochii revarsă perle adânci
înfrigurate-n singur cânt

ultimul sărut
unui suflet pierdut

acolo! în bezna tăcerii
sub rătăcirile plăcerii
.
cântă inimioara
desfăcându-și floarea

pentr-o rază de iubire
răpită fără a-Mințire

atunci tăcerea emană
firi secate-n teamă
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE
anything of my work

:icondonotuseplz::iconmyartplz:

picături

tablou vechi
ngreunat cu mărgele
retras încetişor
după perdele
 .
umbrit de timp şi supt
de frumuseţe ascunsă
vaccinat cu întuneric
de-o taină profundă
 .
în vechea sa privire
oftare neclintită
tabloul aminteşte doar
ce niciodată respiră
 .
rămâne veşnic dornic
o minte smintită
în propria-i rană
cu drag se ciuguleşte

inima spartă
nu mai cugetă de soartă
nu se răsteşte
la dumnezeul mut
din cer

fără bucurie
în victoria ei nemoartă
de aţi rămâne
pe veci prizonier
.
.
© j.w.waldeck 2009
.
Please do not USE
anything of my work!

:icondonotuseplz::iconmyartplz:

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe