mor neprihănit de umbre
în leagănul viselor întregi
fără străfunduri dure
înconjurat de vicii nestinse
eliberat de parole lumești
mormoloc – mâncându-și frații
automatizat sub lucinde gratii
nu fi trist de firea-ți firavă
în marea nepricopsită de duium
ajunge o singură floare-n iarbă
să umple o lume cu parfum
în ochii ei de cer deschis
cu inima plină de raze
se-nnalță ca veșnic vis
ce nicicând din suflet dispare
aparent inexistentă
perfecțiunea se arată-n frumuseți pierdute
somnul lin de bună știință
nu-ți arde mintea-n labirint
obligându-te să-ți vinzi fața
sistemului în declin
dăruiești prin doru-ți drag
micuță stea albă și plăpândă
pielea de fildeș nu devine steag
– nici rolă
sub funduri frântă
nu-i corpul unic ce dizolvă
ura statornic incărcată
prin supliciul ei de formă abnormă
de creștere neputincioasă
mor cu visele pe buze
într-un morman de viespi
înconjurat de muze –
și de-adevărate vieți
.
.
© j.w.waldeck 2008
Please do not USE
anything of my work!