Ocean bocit de boboci

ochi chihlimbar
rășină solară
stru-gură suflețită
lacrimă-n cernoziom

o linie întunecată de privirea ta =
egoistic sigilată
egocentric oglindită
desene animate codificate

amestec oxigenat șuieră din duze
inhalare egală cu expirația
lume neformată către forma solidă
minciună neîntemeiată
spre conținut real

flori-durere deschid sentimente-de-spini
în oceanul rănit de primăvară-n-muguri
al cuvintelor repetate tocit
locașe străine, de necunoscuți

bunăstare farmacologică
binecuvântare de personal
cazierul cruzimii
sub cunoaștere neutrală

ordinea lumilor se supune
formei și forței de lucruri
ceea ce susține și creează
dar nu mai iubește niciodată

.

© j.w.waldeck 2010

Poarta de fildes

așteptările otrăvesc inimile
care nicicând dăruiesc cu plăcere
unde invizibile
lucrurile dor
realitatea se risipește

atât de multe înseamnă atât de puțin
atât de puțin
îmi valorează mult prea mult
dorința plumburie
se târăște celibatară
dar pentru pasiune
nu contează scopul

nu minciuni umane
și nici valori îndoctrinate
alunecă fără zgomot
ca bulele-n ploaie
urmărind urmele pământului
crăpat
durata sufletelor înfiorate

zorii obrajilor tăi
dulce aghiasmă de trandafiri emană
are castelul viselor
o grădină
o prințesă
o poartă de fildeș

doar curcubeul pal
are intrare în inima de soare
născut dea pururi din dor –
el conduce visele pierdute
acasă 

.

© j.w.waldeck 2013

Interferență

s-au întâlnit la nivel de vis

nu nivelul himerelor amintite
ci în focusul punctelor de atingere
…realității lor comune

bule nenumărate sclipeau hipnotic
și galaxii minuscule s-au desfășurat
ca melcusori strălucitori
cu cozi spumante de burnițe
între pete negre

unele baloane s-au desprins
din atracția conglomeratelor
altele erau diforme și fără liniște
ca niște lacrimi
brăzdate de forțe efemere

unite cu limbi dure, vâscoase
s-au răspândit suflări reci de scântei
plămâni cristalini
căror aripi de libelulă după consum
au trecut la raze
grilaje radiante, strunjite din lumină

fenicși
purificați prin cenușa întunecată
zvârcoleau inele de azur
peste coconii strălucitori
aflate-n deriva insectelor fără țintă
cu antene jupuite
răspândite-n lumi îndepărtate

sfere, căror valuri
spulberau aparent
într-un schimb veșnic
cristalizând un mozaic
atât de filigran
atât de familiar

acolo ar putea fi totul
și nimic să existe

.

© j.w.waldeck 2013

Pierrina RV

stâlpi electrici strălucesc
peste căi ferate spre plaje aurii
de foarea-soarelui

le vei lipsi…
numai acolo unde ai adus
dragoste fără îndoială

fata
aruncă boabe-n lumină
porumbei colorați marin
gânguresc într-un vâjâit
de aripi argintii

buzele ei sunt o iarnă roșie
atunci când îți dau rămas bun
un Pierot machiat
ce flutură languros
în spatele vitrinelor oarbe-gri
cu voci bucuroase de copil

într-un soare pulverizat
ploaia aurie resfiră
aripile rochiței albe
unui evantai țesut
uitat de zmei
unicorni

acolo șade frunza solitară
inima ei ușoară

când respiră
i zboară mai departe…

.

© j.w.waldeck 2013

Peste marea chemării

o cale independentă
de unitate înviată
rămâne – odată folosită
doar a ta

o dragostea adunată
fără un moment pierdut
o lumină protejată
visând un dar înnăscut
și de-ar fi înstelat doar o noapte
în spatele răsăritului

unde toate visele vieții
renasc sub orizont
ne vom întâlni…
întruchipați de d8r

.
© j.w.waldeck 2013

Mereu pe cealaltă parte

schimbătoare-i natura celor inascute

doare statura iubită într-un stadiu nelucrat

încă static

învăluită-n mâini și croituri cioplite

doar să admire

un corp nebunatic

 

azi așa și mâine te duci la măta

din prima mișcare, o floare de gheața

 

pe orice reflecție o fereastră învăluită-n străluciri

goale din prima atingere, lacrimi și lumini

să taci, bezmetic, în morminți!

orice minte drăgăstoasă se dedică fară să întrebe

cine o crede

 

în spatele geamurilor orbite de flori ninse

de spirite bântuite doar prin sânge

raze stelare

prin respirație eliberate prin priviri prinse-n sticlă

și plânset

 

doar pentru-n singur sărut pierdut

 

 

© j.w.waldeck 2023

Vâltoare

nu mai răspund celor necunoscuți
falsificatori de note-uri
trimise nu știu
unde aurolacii ies pe scări din canal
cărora nu stau mijloace violente
la-n-demână
ca lui topor tricolor
redescoperindu-și virtutea după
natura șarpelui dezvelit

.

iar tu… amalgam ciclic de umbre
care-mi traduci greșit
esența printre nori poluați de scrum
cazi cu stropi crunți
îngreunat de cu-CER-iri
proiectat sub reflecția fotonică
altor frunți nefericite
de-un mecanism rece
lipsit de hiperfrecvența
re_creației

.
© j.w.waldeck 2014

Umbra albelor nopți

când brațele timpuluidomnul Visu
încă-și mângâie rodul
în spatele codurilor
traversate prin cazinouri
cu minți compostate

într-un fel de-a gândi
cu ajutorul speranțelor
deșarte
se împarte
nărodul
telenovelelor virtuale
sub diferite zale

și toți armăsarii
sar la arme
cu-n nechezat nefericit
că le-a fost călăreț
Calinutz cel șiret
că i-a ținut sub secret

s-a creat vestimentar
un fel de roman impersonal
cu multe personaje
mereu în căutare

deși nu a fost deloc simplu
contul s-a șters cu timpul

domnul Visu
vine-n chip de fecioară
să-ți cânte o nouă serenadă
doar să fii și tu… o leacă

să zicem, ca un săpun
spumos în orice mână
care-l freacă 

.

© j.w.waldeck 2013

Într-una

departe de vuiete stridente
o singură parte
comună cu partea ta
ajută sa împărțim frecvențe
ușoare ca lumina

te culc în mine ca florile
sub voaluri colorate
de dor strălucitor
mai ușor
decât apa dansează
cu marea luminilor

în cazul în care esența
rămâne acolo
aceste momente eterne
încă-n visele mele
n-au răpire
în tăcerea unită
(confundată cu cea divină)

ceea ce nu se poate uita
prin realitatea
mereu schimbată
vede bine doar cu inima iubită
– în cele din urmă
găsite –
nemodificate de viață

timpul înregistrat
rămâne o banderola lineară
și decurge
înapoi, de unde am plecat

leagănul meu
este dorința ta nelegiuită
ce toată lumea a încercat
să atingă
toți de înlocuit
și-au căutat locul aici

fiecare cuvânt este doar privire
fiecare suspin răsuflă
din nou și din nou și din nou
nesfârșita noastră atingere

.

© j.w.waldeck 2015