Escapism, aproape dezvelit

tapeta albă la care mă-nchin
se dizolvă pe ambele maluri însorite
fața noastră ascunsă
de realmente
nimic

fundal alb al pielii tale de petale
transparentă, aproape…
familiară din interior
ea privește
sub lumina ochilor

aproape limpede
deschis pe ambele părți
vizibil: chipul nostru rănit
în SPATELE farurilor
de lumină artificială

tapeta albă a pielii tale
pe care o ador, intim-străin
sfâșie pe ambele părți
vederea-mi pierdută
pălită înaintea chemării

tapeta sidefie la care mă-nchin
rupe regatul umbrelor –
și dăruirea!
care a supraviețuit vălul lunii
ii POARTĂ trupul razelor

.

© j.w.waldeck 2015

Jocurile de cuvinte dintr-o limbă nu pot fi redate specific, astfel încât unicitatea unui grai
rămâne întotdeauna o graniță între original și copia traducerii…
Se simte, de parcă o unitate s-ar dizloca în mai multe personalităti și și-ar pierde puterea
și identitatea pe parcurs.
O parte din lumină rămâne în umbră sau dispare complet, și rândurile n-au vibrația multidimensională
a sensurilor, multiplu îmbinate.

Originalul în limba Germană îl găsiți aici:
waldeck.deviantart.com/art/Esk…

Mereu pe cealaltă parte

schimbătoare-i natura celor inascute

doare statura iubită într-un stadiu nelucrat

încă static

învăluită-n mâini și croituri cioplite

doar să admire

un corp nebunatic

 

azi așa și mâine te duci la măta

din prima mișcare, o floare de gheața

 

pe orice reflecție o fereastră învăluită-n străluciri

goale din prima atingere, lacrimi și lumini

să taci, bezmetic, în morminți!

orice minte drăgăstoasă se dedică fară să întrebe

cine o crede

 

în spatele geamurilor orbite de flori ninse

de spirite bântuite doar prin sânge

raze stelare

prin respirație eliberate prin priviri prinse-n sticlă

și plânset

 

doar pentru-n singur sărut pierdut

 

 

© j.w.waldeck 2023

Vâltoare

nu mai răspund celor necunoscuți
falsificatori de note-uri
trimise nu știu
unde aurolacii ies pe scări din canal
cărora nu stau mijloace violente
la-n-demână
ca lui topor tricolor
redescoperindu-și virtutea după
natura șarpelui dezvelit

.

iar tu… amalgam ciclic de umbre
care-mi traduci greșit
esența printre nori poluați de scrum
cazi cu stropi crunți
îngreunat de cu-CER-iri
proiectat sub reflecția fotonică
altor frunți nefericite
de-un mecanism rece
lipsit de hiperfrecvența
re_creației

.
© j.w.waldeck 2014

Umbra albelor nopți

când brațele timpuluidomnul Visu
încă-și mângâie rodul
în spatele codurilor
traversate prin cazinouri
cu minți compostate

într-un fel de-a gândi
cu ajutorul speranțelor
deșarte
se împarte
nărodul
telenovelelor virtuale
sub diferite zale

și toți armăsarii
sar la arme
cu-n nechezat nefericit
că le-a fost călăreț
Calinutz cel șiret
că i-a ținut sub secret

s-a creat vestimentar
un fel de roman impersonal
cu multe personaje
mereu în căutare

deși nu a fost deloc simplu
contul s-a șters cu timpul

domnul Visu
vine-n chip de fecioară
să-ți cânte o nouă serenadă
doar să fii și tu… o leacă

să zicem, ca un săpun
spumos în orice mână
care-l freacă 

.

© j.w.waldeck 2013

Într-una

departe de vuiete stridente
o singură parte
comună cu partea ta
ajută sa împărțim frecvențe
ușoare ca lumina

te culc în mine ca florile
sub voaluri colorate
de dor strălucitor
mai ușor
decât apa dansează
cu marea luminilor

în cazul în care esența
rămâne acolo
aceste momente eterne
încă-n visele mele
n-au răpire
în tăcerea unită
(confundată cu cea divină)

ceea ce nu se poate uita
prin realitatea
mereu schimbată
vede bine doar cu inima iubită
– în cele din urmă
găsite –
nemodificate de viață

timpul înregistrat
rămâne o banderola lineară
și decurge
înapoi, de unde am plecat

leagănul meu
este dorința ta nelegiuită
ce toată lumea a încercat
să atingă
toți de înlocuit
și-au căutat locul aici

fiecare cuvânt este doar privire
fiecare suspin răsuflă
din nou și din nou și din nou
nesfârșita noastră atingere

.

© j.w.waldeck 2015

Suflete neevoluate

agresivitatea ascunsă sub un pretext spiritual, este o privință scientologică,
unde energiile sus puse de o anumită privință
a celor care duc război, în numele luminii, sau în a cărui nume o doresc,
ar avea o valoare mai înalta decât energiile de jos.
Astfel de relații sunt iluzorice în spațiul liber, multidimensional.

Astfel de tertipuri umane n-au altă cale, decât de-a se înjosi reciproc.
Lumina nu poate exista fară contrastul necesar.
Lumina propriu zisă, nu există, ca și cum un adevăr separat de
abundența cosmică este doar o privință limitată,
de fantome fecundate doar de anumite frecvențe în locul diversității
în toate domenile ale spectrului evoluționar, necondiționat
de separări și insinuări marcate și relatate de-o exitență
dependentă, strict lineară.

Propabil propria lumină mintală nu răsărește, unde întunericul ajunge
doar un pretext, o Înălțarea de sine,
care, din cauza lipsei de luminozitate interioară
decade într-un întuneric privit, de scurt circuit,
care uniform, nu poate exista niciodată de unul singur.

Nu te lasă ademenită de propganda războiului „iluminat”
doar de propria orbire, developată dintr-o perspectivă doar albă sau negră,
bazată prin separare autistă,
și prin delimitare, astfel, încât propria ei mutilare
ca unitate pură, denotă neajunsul unui vid ideologic purificat;
sau a unui război crud, care în orice caz, distruge un suflet sub pretextul
salvării în rândurile clonilor de opinie similară
și de condiționare structurală, sub impactul uni conflict,
existent doar sub o privință uniformă.

Ciudat, cum astfel de lucruri ar trebui să funcționeze
întotdeauna în lumea de dincolo, dar care în această dimensiune
și formă de viață, au eșuat atât de acut…

Cu ajutorul unui traducător virtual redau
o poezie simpla „Friedenskrieger”:

Războinicii păcii

atâta timp cât pacea vrea să câștige
rămâne predestinată… din păcate,
așa este, în triumf
fiecare procesiune triumfală
trăiește înfrângerea și de aceea
nu va fi pace
nu există renunțare gratuită
unde învingători importanți
se ridică deasupra celor învinși

Astfel poți deduce adevăratele surse negative,
autoproclamate, ca fiind fară alternative, positive.

© j.w.waldeck 2022

CEI NEGATIVI DUPĂ CE AU MURIT

Matinal marginal

lacrimi în zigzag-uri
perechi pătrunși întâmplător
tot mai-ngreunate de viteză
pe pelicula tulburată de mâini
întinse-n-prejur
scuturate de dor

copaci părăsiți de inimi
dar plini de păsări sinistre
pentr-un vis mai adânc
o amprentă sângeroasă
însuflețită cu fiecare privire
condensată

fotografii cu geamuri părăsite
aburite de-un suflet
strict organic
fâșii de tren fluierat de fulger
doar aparențe stropite
metafore șterse de margini

© j.w.waldeck 2015

Te am în mine

momentul hrănește infinit
și nimeni vede ochii umezi
privitori
dincolo de-ncăperile iadului
unde există doar durere-n
și ochi scrutători

sub nivel de atomi ea se…duce
un vis lucid
o palpitație dulce
tangibilă doar prin simțuri
dincolo de rânduri
doar suflet

suntem gata cu exteriorul
transmis
când mă gândesc la tine
am ochii închiși, șopti ea
o mângâiere interioară
ce iubea

© j.w.waldeck 2014

Ecologia unui trecător

fete înconjurate de sticle si vești
prognoze meteo amenință
desprinse de morfină
tinctura obraznică
în spatele obrajilor
și a brazilor cu nas de vulpe
apărători pe după cupe

 

dans modificat / codificat
scăldat  în sudoare
bântuit de concepții
traversat pe linii
de zebră de febră de tumoare
pe roșu, spre subterană
alergând în două direcții:
banal și mai blană…

 

se exprim sprayurile
într-un fix
departe… fluidul sticlos
revărsat din ochi răi
sunete și culori separate
unite-n experiențe diferite
sau chiar oprite
de natura mea

 

© j.w.waldeck 2015