am zâmbit în lumea plină
ca soarele ce moare
prin propria lumină
  
în vis pășim într-una
deci ia-mi mintea din cap
atrasă de legi firești
simțind-o
doresc să mai găsești…
  
o altă aripă ce-ți zbate
nefiind nesimțit
în vise însetate
mai multe chei iar ușa
vieții îmi deschide
să-mi astup natura
  
ținând la ce-am ales
cum țin de orice cuvânt
prin care te privesc
de parcă te-ai născut
să-mi știi bătaia inimii
din început
  
între două oglinzi diferite
realitatea dispare
în nemurite clipe
  

© j.w.waldeck 2012