.

.

mă doare să-ți văd sufletul expirat
înlocuit de-un fum chimic de țigară
 
văd cuptorul morții cum se înroșește
ciugulindu-ți inima plictisită
de vieți rotunde și de
igiena normalității
cu nomenclatura ei de asigurări
într-o viață redusă la necesitate
 
prin golul nexului stafii palide
se dezgolesc în neant
iar tu le tragi sub sânii tăi
inmurguriti de primăveri
 
iar tot ce primești cu nesaț
își pierde culoarea vie
astfel încât îți alegi demonii
care ard fără să-și ofere miezul
 
și totuși te simt aproape
ca moartea – te simt ca viața
iar sufletul tău alb e ca un nufăr
pe bolta unui cer oglindit
într-o noapte rece și tăcută
 
vreau să te gust legată de ochi
să mă descoperi în întuneric…
.
.
.
.
© j.w.waldeck 09.03.2010
Please do not USE anything of my work!

.