ți-ai tras o cută peste mutră
să pocnești și tu niște păduri
cu-n ochi de soare-n umbră
dar nu reflectezi pe masură

prin mâinile rănite ale copacilor
statui stranii împânzite
de-o distanță nemuritoare
sub oglinda apelor
sub colinda șoaptelor

le trântești de fel
trântor fără idei
dar nu le iubești – nu le traiești
inventând niște scântei
cu imaginația ta de normă

apăi deh!
ți-ai tras un ciorap cam mare peste buric
când îți clădești aparent umil „imigiul”:
dragoste de alimentară
unde-ți aduni lipsa mare
intr-un P I E P Tănat mult prea mic

folosindu-te de niște fete
să simți nițică durere:
o coaja inventată să-nșele
.
.
© j.w.waldeck 2009
–
Please do not USE
anything of my work!